vineri, aprilie 10, 2009

Cât de bine e să faci sex!


Se ştie că sexul face bine. Există tot felul de motive care ţin de la sănătate şi până la starea de spirit a celui care are parte de-o partidă de amor. Totuşi pentru a convinge lumea că e bine să facă dragoste, Jennifer Bass, de la centrul pentru cercetări sexuale din cadrul Kinsey Institute, SUA, a realizat un fel de listă cu toate beneficiile sexului.

1. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui
Sexul practicat cu regularitate ajută la scăderea tensiunii diastolice. În plus, în timpul actului sexual se eliberează dopamină, o substanţă care induce relaxarea şi ne scapă de stres. Dar, atenţie! Nu e îndeajuns să faci sex. Trebuie să-l practici ca la carte, să simţi cum îţi bate inima (de plăcere eventual). Altfel, spune doctor Jennifer, nu are rost.
La fel, bărbaţii care fac sex de cel puţin o dată pe săptămână sunt mai feriţi de un infarct decât cei care practică acest lucru o dată pe lună sau mai rar.



2. Combate diabetul
O viaţă sexuală sănătoasă ne apără de diabet de tipul 2, deoarece în timpul actului sexual se reglează acţiunea insulinei asupra organismului.

3. Te ajută să-ţi menţii silueta
Pentru că, până la urmă, sexul e o activitate fizică intensă ajută la arderea caloriilor, ajutându-te să te menţii în formă. Numai 30 de minute de sex te ajută să arzi 200 de calorii.

4. Îţi ajută sistemul imunitar
În timpul unui act sexual reuşit creşte nivelul de Immunoglobulină A, care ajută la apărarea organismului, fiind o componentă importantă a sistemului imunitar.

5.Te scapă de durerile de cap
În timpul orgasmului, se eliberează cantităţi mai mari de oxitocină şi endorfină, substanţe care au efect analgezic. Astfel, dacă vrei să scapi de o durere, treci şi fă o partidă bună de sex. În plus, oxitocina ajută şi la vindecarea mai rapidă a rănilor.

6. Te scapă de insomnii
O partidă de sex te scapă de insomnii. Cum? Păi, de obicei, după sex te cam ia somnul. E demonstrat ştiinţific, chiar. Astfel, bărbaţii tind să adoarmă în 2-5 minute după ce s-a terminat partida de amor, iar femeile în 20-25 de minute.

Un comentariu:

zgribulici^ spunea...

ataaaat ;D :))