feeling = sentiment, senzaţie
SENTIMÉNT ~e n. 1) Proces afectiv care reflectă atitudinea emoțională a omului față de realitate; simțământ. ~e nobile. ◊ ~e pozitive sentimente care aduc satisfacție sufletească și care stimulează activitatea omului. ~e negative sentimente care tulbură spiritul și demoralizează. 2) Atitudine afectivă față de cineva sau față de ceva; simțământ. ~ de frate. 3) Convingere proprie; impresie intimă. /sentiment, lat. sentimentum
Azi a plouat cam toata ziua. Si nu stiu daca din cauza vremii neaparat, dar azi a fost cea mai deprimata zi din ultima perioada. Cred ca nu am mai fost atat de trista de cand am dat cei doi pui ai lui Lucky. Si nu pot sa inteleg de ce... Zilele trecute mi s-a zis ca gandesc prea mult. Mult prea mult, pun mult prea multe intrebari, intorc o situatie pe N parti si ii gasesc N rosturi si sensuri si explicatii. Poate asa e, dar ma macina o singura chestie. Raspunsul simplei intrebari "De ce?". De ce nu raspunzi la ce te intreb? De ce te ascunzi in spatele cuvintelor? De ce nu poti spune verde in fata? De ce trebuie sa o lalaim aiurea? De ce trebuie sa fie totul exact pe invers precum imi doresc? Si miliarde de alte "de ce"-uri.
In fine, numele postului este "Feelings / Sentimente". Despre asta vroiam sa vorbesc, sa scriu. De ce unii oameni dau pe dinafara de sentimente, iar altii sunt atat de reci si duri si indiferenti? Si de ce tocmai peste persoane opuse mie dau? De ce totul trebuie sa aibe la baza sexul? Apoi, daca apar si sentimente, ok, daca nu ... let's have fun si cam atat. Da, conteaza si sexul, lol, sunt si eu tanara si stiu ce aia placerea, nu sunt pocaita sau batuta in cap, insa nu vreau ceva bazat doar pe asa ceva. Poate sunt old fashion, insa mie imi plac relatiile bazate pe incredere, pe intelegere, completari, comunicare etc. Relatiile in care te simti in siguranta, in care simti ca cel de langa tine e langa tine, in care poti discuta orice, in care asculti si esti ascultat, in care mergi de mana cu el/ea cu ochii inchisi fara sa iti pese unde ajungi.
Cred ca o sa trag aer in piept, o sa imi inghit lacrimile si o sa accept faptul ca nu o sa mai am niciodata ce am avut candva si ca trebuie sa ma implinesc pe plan profesional. Apoi, daca se va intampla vreo minune si voi intalni pe cineva care sa se incadreze in "cerintele" mele... inima mea va "inflori" din nou.
